Trilogia Mistica:Traci Harding-Gena lui Isis


Image

Ce poate fi mai incitant decât o călătorie prin timp, urmând firul misterios al descendenţei regilor Graalului? Un fir care ne poartă din secolul al XIII-lea până în ziua de azi, şi care uneşte trei femei cu personalităţi puternice şi fascinante, fiecare unică în felul ei şi înzestrată cu haruri deosebite, toate trei purtând sacra Genă a lui Isis – şi toate trei având drept călăuză, protector şi prieten un cavaler al vechiului Ordin al Sionului, amestec de putere, înţelepciune, tandreţe şi umor.

Poveştile celor trei se întrepătrund, alcătuind o istorie, bogată în detalii, a trei lumi, timpuri şi spaţii care se suprapun, combinând faptul istoric şi evenimente reale din istoria Bisericii cu un amestec de ipoteze alternative şi multă fantezie.

Sigur că este vorba de Graal aici, dar cartea nu se doreşte în ,,siajul Codului DaVinci” – ea urcă în timp înainte de Iisus şi se concentrează pe femininul sacru. În plus, romanul conţine şi elemente tipice pentru scrierile lui Traci Harding: spirite ale naturii, personaje aflate în alte planuri sau niveluri ale conştiinţei spirituale, individualităţi care învaţă să îşi folosească abilităţile paranormale pentru a manipula natura înconjurătoare – totul perfect integrat într-o poveste cu accente ezoterice.

Gena lui Isis este o carte captivantă, scrisă într-un stil limpede şi elegant, presărată cu dezvăluiri senzaţionale şi scăldată în mister – un început excelent pentru o trilogie fascinantă despre adevăr şi înşelăciune, dragoste şi dorinţă, catari şi Biserică, Templieri şi secretele vechiului Egipt – şi, nu în ultimul rând, posibilitatea existenţei unei chei genetice către nemurire.

http://www.ledabooks.ro/blog/

Reducere 24% : http://www.pravaliacucarti.ro/257-literatura-straina_335-fantasy/6141-tracy-harding/gena-lui-isis-vol-1-din-trilogia-mistica-p26998

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s